Despre program
Programul de rezidențe constă în desfășurarea a două sesiuni anuale — una de documentare și una de creație curatorială — cu curatori selectați în urma unui apel la nivel național. Rezidenții vor configura proiecte curatoriale care investighează relația dintre sculptură și spațiu, ca parte a dinamicii acestei relații tensionale.
Rezultatele vor fi expuse public și vor constitui o parte din programul fundației, materializându-se ulterior în contexte expoziționale specifice. Proiectul vizează dezvoltarea unor modalități noi, experimentale de artă derivate din sculptură.
Sesiunea I
Rezidență de documentare
Documentare aprofundată, avansarea ipotezelor de lucru, cercetarea contextului și a diverselor forme de conexiuni. Acces la Colecția Peter Jecza și resurse de studiu.
4 săptămâniSesiunea II
Rezidență de creație curatorială
Verificarea premiselor prin elaborarea unei lucrări care dezvoltă perspective înnoitoare, prin abordări inedite, inter- sau multidisciplinare.
2 săptămâniStructura programului
Săptămânile 1-2
Documentare individuală
Rezidenților li se oferă resurse de studiu și se pot documenta individual. Propunerea traseului și evenimentelor care vor susține rezidența — vizite, întâlniri, dialoguri, cataloage, lucrări.
Săptămânile 3-8
Lucru la Casa Jecza
Șase săptămâni consecutive în care rezidenții lucrează cu echipa Fundației Jecza, cu profesioniști și pe traseul de studiu propus, în colecția muzeală Peter Jecza ca resursă-pilot de documentare.
Săptămânile 9-12
Finalizare și prezentare
Rezidenții își finalizează cercetările și propunerile curatoriale, pregătesc prezentările și intervențiile publice pentru Zilele Centrului de Documentare.
Informații practice
Cine poate aplica
- Artiști și curatori emergenti
- Cercetători și universitari
- Doctoranzi (studii în curs sau finalizate)
- Vârstă până la 45 de ani
- Preocupări dovedite în domeniul sculpturii
Dosarul de candidatură
- Scrisoare de motivație
- CV actualizat
- Portofoliu de lucrări anterioare
- Propunere de cercetare (max. 2 pagini)
Ce oferim
- Acces la Colecția Peter Jecza
- Spațiu de lucru la Casa Jecza
- Mentorat și networking
- Întâlniri cu artiști și profesioniști
- Prezentare publică a rezultatelor