Spre școala de artă din Tg. Mureș m-a purtat puțin și șansa. Acasă se recunoștea că desenez bine. Liceul de Artă din Tg. Mureș, prin rigoarea studiului, a făcut să nu am probleme la admiterea la facultatea din Cluj.
Aici am nimerit în mâinile unui profesor considerat a fi foarte modern, aproape rebel, Kádár Tibor, – acum mă gândesc că era tot în limitele figurativului – care, înfruntând situația generală, ne aducea, în geanta sa enormă, albume cu arta „decadentă" a secolului: Césanne, Picasso, Léger, despre care până atunci nici nu auzisem.
Foarte bun pedagog, profesorul Kádár a vrut să mă elibereze de bariera disciplinei. La un moment dat, m-a bruscat, spunându-mi că trebuia să mă fi făcut popă catolic, nu artist. Altă dată, timorat în fața hârtiei albe de desen, a dat-o jos de pe planșetă și a călcat-o în picioare, îndemnându-mă să nu mă las intimidat de hârtia „curată".
Lecția lui de libertate m-a urmărit de atunci, știind că excesul de disciplină, respect, cult al tradiției pot fi obstacole în calea creativității.